Miniştrii francezi demisionează, ai noştri jignesc dacă sunt urmăriţi penal

Diferenţa dintre un stat civilizat din Uniunea Europeană şi statul român este colosală, dacă facem o analiză a comportamentului miniştrilor în momentul când sunt anunţaţi de procurori că li s-au deschis dosare penale. Atenţie, vorbesc despre întocmirea unui dosar de corupţie, de evaziune fiscală, nu de începerea unui proces penal la tribunal.

Miniştrii francezi demisionează, ai noştri jignesc dacă sunt urmăriţi penal

Jérome Cahuzac, ministrul francez pe vremea când se comporta ca un “băiat deştept” de Dâmboviţa. De marţi seara este un escroc fiscal, un găinar mediocru, devoalat de presă şi dovedit de procurori.

Marţi seară, procurorii francezi au anunţat public că au deschis o investigaţie completă asupra unui cont bancar din Elveţia, care îi aparţine ministrului francez al Bugetului, Jérome Cahuzac. În foarte scurt timp, în aceeaşi seară, Cahuzac a demisionat, în urma acuzaţiei de fraudă financiară – de evaziune fiscală, pe limba guvernanţilor noştri. Demisia a fost aprobată de premierul Jean-Marc Ayrault, iar în locul cocoşului escroc a fost numit Bernard Cazeneuve, ministrul pentru Europa.

De fapt, toată tărăşenia a început cu o dezvăluire în presa franceză care îl acuza pe ministrul Cahuzac că ar avea un cont deschis la banca elveţiană UBS, cont prin care înaltul funcţionar gal ar frauda statul francez. Ca şi la noi, ministrul Jérome Cahuzac a persiflat presa, catalogând-o mincinoasă. La rândul lui, premierul Ayrault i-a luat apărarea, poate şi pentru că ministrul delegat pentru Buget, Jérome Cahuzac, a avut ca sarcină principală lupta împotriva fraudei fiscale. Însă în final, presa franceză, ca şi a noastră, a avut dreptate!

După cum vedeţi, comparaţia între Executivul lui Jean-Marc Ayrault şi guvernele lui Ponta este uşor de prezentat. Ayrault îl are pe evazionistul Cahuzac, Ponta este blagoslovit de USL cu Liviu Dragnea şi Relu Fenechiu. Din nefericire pentru noi, comparaţia dintre statul francez şi cel român se opreşte aici.

Iar aceasta pentru că miniştrii din Vest pun integritatea instituţiilor de stat mai presus de interesele lor. În Est este viceversa. În timp ce în România lipsa de respect, de ruşine şi de civilizaţie este catalogată drept calitate printre politicieni, în Franţa decenţa, caracterul şi bunul-simţ au rămas portdrapelul guvernanţilor când vine vorba despre acuzaţii oficiale.

Dacă la noi aleşii sau miniştrii se dau jos de pe fotolii doar atunci când le bat la uşă portăreii, în mână cu hotărârea judecătorească definitivă şi cu mandatul de aducere la penitenciar, la francezi politicianul se îndepărtează rapid de clădirea administrativă imediat ce procurorii îl anunţă despre începerea anchetei penale.

Editorial publicat în cotidianul naţional PUTEREA.

Tags: , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: