Prin Roşca, Ponta i-a bătut lui Antonescu un cui în talpă

Din neant, pe la mijlocul lunii mai, liberalul Sorin Roşca Stănescu a făcut următoarea declaraţie: “În Senatul României a fost înregistrată o premieră: Opoziţia s-a aliat cu PNL, împotriva PSD şi a Guvernului, pentru adoptarea unui act normativ. Întâmplător, m-am aflat în epicentrul acestui eveniment. Şi asta spre satisfacţia mea. Dar nu subsemnatul iese în câştig, ci milioane de ţărani români…”.

Prin Roşca, Ponta i-a bătut lui Antonescu un cui în talpă

Au mai rămas doi elefanţi pe o pânză de păianjen

Simultan, un ilustru necunoscut membru PNL, senatorul Cristian Bodea, a declarat că va iniţia în Parlament o moţiune simplă împotriva ministrului pesedist al Mediului, Rovana Plumb!

Dintre cele două ieşiri în decor, cea de-a doua este cu adevărat războinică şi neadecvată contextului politic din Uniune. Spun asta pentru că, în timp ce Roşca a emis o declaraţie politică, celălalt liberal, Bodea, a propus o acţiune politică radicală, care generează o întrebare legitimă:Cum adică,un alesce aparţine USL vrea să doboare un ministru USL, dintr-un Executiv USL? Iar răspunsul este unul singur: Este o aberaţie politică şi, conform manualelor, trădătorulliberal trebuit expulzat din Uniune!

În loc să se focuseze pe necunoscutul senator liberal dornic de moţiuni, copreşedintele USL Victor Ponta a pus tirul pe binecunoscutul senator liberal Sorin Roşca Stănescu. Astfel, socialistul a încălcat regulile nescrise care guvernează un parteneriat: spălarea rufelor murdare se face numai în spatele uşilor închise.

Din analiza modului în care premierul a administrat scandalul, putem trage concluzia că Victor Ponta a demarat cu bună ştiinţă atacul furibund, cu un mobil parşiv faţă de copreşedintele USL, Crin Antonescu!

Trag această concluzie ţinând cont de faptul că duelul fratricid PSD vs PNL pe uluca SRS a fost unul artificial, iar din încrucişarea vorbelor a ieşit învingător preşedintele socialiştilor.Şi, atenţie! Este primul atac direct, de tip „punct ochit, punct lovit”, pornit de copreşedintele USL Victor Ponta împotriva fratelui de Uniune, liderul PNL Crin Antonescu – şi el copreşedinte al USL.

Dar să analizăm lucrurile la final. În loc să trateze cu satiră, cu tact, declaraţiile beligernante ale lui Roşca, aşa cum a procedat cu absurdităţile emanate de un alt liberal cunoscut opiniei publice, Chiuariu, copreşedintele USL Ponta a tras cu gloanţe la foc automat în PNL. Iar aceasta deşi copreşedintele Antonescu i-a temperat imediat consilierului său senator deviaţiile, iar SRS şi-a cerut public scuze. Adică, odată pusă batista pe ţambal, dacă nu mai este sămânţă de scandal, focul a fost stins şi nu mai iese fum, ce mai vrea Ponta?

În loc să-şi ţină gura, după ce şi-a spus punctul de vedere într-o primă intervenţie televizată, premierul a fost, timp de o săptămână, cel mai ameninţător dintre combatanţi.

Practic, nu a existat intervenţie televizată, chiar şi de patru ori pe zi, în care premierul Victor Ponta să nu-l atace pe senatorul Roşca Stănescu. De fiecare dată, preşedintele PSD a arătat că în PNL nu este disciplină, în timp ce la el în partid nu mişcă nimeni în frontul impus de protocolul USL.

Şi, atunci, de ce nu a tăcut Ponta? De ce a continuat atacul, susţinut şi de tata-socru? Evident, pentru un singur motiv: Ponta a înţeles că trebuie să joace în forţă mingea ivită la fileu. Şi să-i dea cu ea în cap lui Antonescu până îi dă liberalului borşul pe nas!

Din vorbele premierului Ponta rezultă că senatorul Roşca Stănescu ştie să nască subiecte politice divergente, să pună punctul pe “i”, are ştiinţa discursului, ţine la tăvăleală, în politică se simte ca peştele în apă, stăpâneşte arta războiului, nu se teme de nimic, nu se dă în lături de la nici o manevră, zâmbeşte în faţă şi în spate înfige ţăruşul de lemn, nu are prejudecăţi, este egoist, vanitos şi aventurier. Deci, în viziunea socialistului, politicianul perfect!

Putem rezuma că Ponta a dorit să arate că de Roşca se teme cel mai mult în USL,nu de Antonescu! Ba, mai putem spune că liderul socialiştilor i-a atenţionat pe liberali: vedeţi, cu Roşca am probleme uriaşe, pe Crin îl am la butonieră! Voi de cine aveţi nevoie? De unul cu boaşe sau de o insignă?!

Furtuna din USL s-a liniştit la fel cum s-a stârnit. Dar efectul a rămas pe circumvoluţiunile liberalilor. Nu râdeţi: unii lideri liberali chiar au creier şi ştiu să-l folosească în politică. Şi, după cum vedeţi, din scandalul PSD vs PNL nimicul a căpătat statut de soare, planeta a fost redusă la un punct pe o coală de hârtie, iar totul s-a întâmplat în galaxia USL!

În final, vreau să vă spun că Ponta a mai avut un motiv ascuns să-l scoată în faţă pe Roşca. În acest moment să dă o bătălie surdă pentru şefia PNL Sector 1. Premierul nu are nici un interes ca puternica grupare Ruşanu-Chiţoiu să se instaleze la pupitrul celei mai importante organizaţii locale liberale. Pentru socialistul-şef, controversatul Roşca este mult mai acceptabil la şefia PNL Sector 1 decât taciturnul Daniel Chiţoiu.

Practic, prin declaraţia sforăitoare, liberalul Roşca i-a dat posibilitatea pesedistului Ponta să-şi vâre coada în treburile interne ale PNL, să comită o imixtiune impardonabilă! De asemenea, se poate observa uşor cât de fragilă este parâma care leagă barja PNL de împingătorul PSD. Dar, mai ales, cum o pietricică aruncată aiurea în paharul USL plin cu apă chioară poate dezvolta un tsunami dacă epicentrul este mutat în punctul nevralgic, la momentul oportun, de unul dintre copreşedinţii bine ghidonaţi de specialiştii în propagandă.

Tags: , , , , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: