DNA: Fostul șef al Gărzii Financiare Sorin Florea, urmărit penal

Fostul șef al Gărzii Financiare Sorin Florea este urmărit penal de procurorii DNA pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire de informații ce nu sunt destinate publicității și favorizarea infractorului.

DNA: Fostul șef al Gărzii Financiare Sorin Florea, urmărit penal

Fostul șef al Gărzii Financiare Sorin Florea, pe vremea când participa la coordonarea evaziunii fiscale din România

Potrivit unui comunicat al DNA remis joi AGERPRES, în același dosar mai sunt cercetați Ciprian Mihail Fronea, fost comisar șef al Gărzii Financiare Constanța, Mădălina Buduleanu și Eduard Cristian Tomescu, comisari în cadrul Gărzii Financiare — Comisariatul General.
DNA susține că, în cursul lunii iulie 2012, un comisar din cadrul Gărzii Financiare — structura centrală, la acea vreme, față de care se efectuau cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de corupție a fost încunoștințat asupra iminenței realizării unui moment operativ.
Informațiile care nu erau destinate publicității — existența dosarului DNA și momentul realizării operațiunii de prindere în flagrant — au fost transmise acestuia de către colegii săi din Garda Financiară, respectiv suspecții Sorin Florea, Ciprian Mihail Fronea, Mădălina Buduleanu și Eduard Cristian Tomescu. Acestora li s-a adus la cunoștință calitatea de suspect în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. Informaţie preluată de la AGERPRES/(AS — autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu)

Vă invităm să citiţi pe acest site şi alte articole dedicate tandemului Sorin Blejnar – Sorin Florea cel care a coordonat evaziunea fiscală alături de dispărutul Codruţ Marta

Tags: , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: