EFECTUL VÎNTU. Atenţie candidaţi la fotoliul de preşedinte! După DNA, a ieşit în campanie electorală şi Sorin Ovidiu Vîntu

După alegerile din 2009, atunci când Mircea Geoană a ţopăit prezidenţial doar o noapte, spaima oricărui candidat la cea mai înaltă funcţie în stat este ca nu cumva să pice în vreo capcană, ceva neaşteptat, cu un impact „nuclear” capabil să schimbe rezultatul votului. Să mergi la Spa, acasă la Sorin Ovidiu Vîntu, cu 3 zile înainte de alegeri, a fost „kriptonita” care l-a răpus pe Geoană, şi a rămas studiu de caz pentru studenţii de ştiinţe politice.

Sorin Ovidiu Vântu și vremea vorbirii la un altfel de… vorbitor

Acum, în 2014, lucrurile s-au schimbat şi nu prea. Cu doar câteva zile înainte de 2 noiembrie, data prezidenţialelor, Sorin Ovidiu Vîntu, din negura puşcăriei, reapare brusc în atenţia publică. La adresa de internet sov.ro, fostul mogul de presă şi-a lansat blogul oficial, iar într-un „Preambul” uşor filozofic anunţă că va povesti, „în următoarea postare“, cum este construit sistemul de putere din România şi cine îl conduce cu adevărat.

„Vă voi arăta, dragii mei, care sunt adevăratele chipuri ale persoanelor, personajelor şi personalităţilor pe care le-am cunoscut. (…) Vă voi explica şi ce se ascunde în spatele întâmplărilor pe care le vedeţi la tv şi cum funcţionează în realitate România”, a scris SOV din Spitalul penitenciar Jilava.

Pentru cei care ştiu la ce informaţii a avut acces Vîntu, şi care este potenţialul exploziv al acestora, amintirile celui care este o memorie vie a tranziţiei traumatizante pe care a traversat-o România sunt probabil cel mai cumplit coşmar.

„Efectul Vîntu” riscă să dea o cu totul altă turnură campaniei electroale, iar dacă dezvăluirile sunt măcar pe jumătate la nivelul promisiunilor, rezultatul prezidenţialelor tocmai ce a devenit, încă o dată, complet imprevizibil. Vom reveni cu amănunte! Sursa: PUTEREA

Textul lui SOV publicat pe blogul personal în 28 octombrie 2014

Eram într-o scurtă vacanţă acordată de judecătorii din România. Mă lăfăiam într-un fotoliu, aşezat pe debarcaderul de pe marginea lacului artificial pe care mi-l făcusem pe proprietatea de la Otopeni.

Mic, negru, gras şi zâmbitor, îşi face apariţia Valentin Nicolau. Ca de obicei, când venea pe la mine, avea în mână o sacoşă plină, de cărţi. Îmi plăcea tipul. Era proprietarul editurii „Nemira”. Tipărea literatură S.F. Eu, ador, în ciuda vârstei, acest tip de literatură. Cred că asta ne-a apropiat.

Începem să pălăvrăgim pe subiectele zilei. Ne dăm cu părerea, facem zdrenţe clasa politică şi ne rostogolim în calitatea şi amploarea nepreţuitei noastre inteligenţe. Ne despărţim după vreo oră, strângându-ne mâinile, cu fruntea sus, pieptul bombat şi ochii strălucitori.

Eram bărbaţi, eram deştepţi, eram responsabili. Evident că amândoi ne amuzăm în sinea noastră de aceste mici şi nevinovate fanfaronade. Ştiam exact doza de caraghioslâc din atitudinea noastră. Amândoi aveam nişte sisteme de valori clare şi un sănătos simţ al autoironiei care ne ajuta să n-o luăm razna.

Îl petrec cu privirea până se urca în maşină şi încep să scot cărţile din sacoşa. Multe titluri, mulţi autori pe care nu-i cunoşteam. Brusc înţepenesc cu ochii pe un titlu. Îi pătrund instantaneu semnificaţia – „Vorbitor în numele morţilor”. Ho! Nu vă bucuraţi încă, nu sunt pe moarte! Dar când se va întâmpla, cine va vorbi despre mine? Cine mă cunoaşte suficient de bine încât să le spună alor mei cine am fost? Cine are autoritatea morală să îmi califice faptele?

Atunci am hotărât că am obligaţia să o fac eu însumi. Sunt obligat să las copiilor mei o moştenire simbolică – imaginea nedeformată a tatălui lor. Nu am avut niciodată timp să la povestesc şi să le explic ce am făcut şi ce am simţit. Care au fost mecanismele şi simţămintele care mi-au călăuzit existenţa.

În lupta titanică pe care o dau pentru a rămâne contemporan cu mine însumi, am decis să comunic cu ai mei prin intermediul blogului. Poate că, din greşelile, reuşitele şi experienţele mele, vor învăţa şi alţii.

Nu sunt şi nu încerc să fiu scriitor, aşa că nu mă voi formaliza şi nu voi pune accent pe stil ci pe conţinut.

Vă voi arăta, dragii mei, care sunt adevăratele chipuri ale persoanelor, personajelor şi personalităţilor pe care le-am cunoscut. Cu mulţi dintre ei veţi fi obligaţi să convieţuiţi şi când nu vă voi mai putea proteja eu. Vă voi explica şi ce se ascunde în spatele întâmplărilor pe care le vedeţi la TV şi cum funcţionează în realitate România.

Am început să scriu aceste rânduri azi, 23.10.2014, orele 9:00, dintr-o celulă a spitalului penitenciar Jilavă. Am televizorul deschis. Băsescu pleacă pe nu ştiu unde şi ne spune că România are nevoie de un partid nou, pentru că toate alea vechi sunt compromise. Această afirmaţie a făcut-o la ora 10:02. Băiatul ăsta are dreptate. Din nefericire, oricât de corectă este această afirmaţie, ea este descalificată de cel care o face. Vă voi povesti mai târziu ceea ce trebuie să ştiţi despre Băsescu.

Pentru început, vă voi spune cum este conceput sistemul de putere din România, cum este sistemul de Justiţie şi apoi cum este conceput şi cum funcţionează sistemul penitenciar. Cred că vă veţi amuza când vă voi povesti despre puşcării şi despre cei care le populează, hoţi şi gardieni.

De ce încep cu astea? Pentru că, cel mai important lucru pe care trebuie să-l ştiţi, este ce înseamnă un stat. Că nu este altceva decât un pachet de legi. Ignoraţi-i pe toţi cei care vor veni cu definiţii savante şi vă vor spune că sunt pe dinafară.

Justiţia este instituţia fundamentă a unui stat. Atunci când justiţia este deservită de funcţionari nevrednici, statul se duce dracului.

Vă voi vorbi despre ei, cu nume şi prenume, despre aceşti indivizi sau individe care, din prostie sau ignoranţă, nu-şi înţeleg menirea şi ne transformă din cetăţeni demni ai unui stat într-o adunătură de indivizi fără respect de sine şi fără morală.

Răul cel mai mare nu este acela că devenim imorali ci amorali. Ne situăm „dincolo de bine şi de rău”. Nu mai dăm doi bani pe Justiţie, legile nu ne mai sunt opozabile, statul devine un concept difuz.

Din nefericire pentru voi, şi eu am fost puternic atins de acest lucru. Am devenit, în timp, profund amoral. Mi-am dat seama de asta abia când nu mai puteam să schimb mare lucru în ceea ce mă priveşte. Şi nici nu am chef s-o fac. Acum sunt ceea ce sunt dar, măcar am încercat să semnalez necesitatea întăririi statului printr-o ieşire publică, acum câţiva ani, la postul de televiziune „Realitatea”.

Copii, asta nu este o încercare de exorcizare sau de legitimare, este o descriere a ceea ce se întâmplă în societatea în care evoluaţi.

Este capcana în care aproape toată generaţia mea a căzut. Aşa se explică atitudinea clasei politice, a oamenilor de afaceri români, a jurnaliştilor, a magistraţilor şi chiar a unei categorii largi de intelectuali.

Acesta a fost un preambul. În următoarea postare vă voi spune cum este construit sistemul de putere din România şi cine îl conduce cu adevărat.

 

Tags: , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: