Catalogul negativ al candidaţilor. Români, decideţi în cunoştinţă de cauză. Mergeţi la vot!

Noi nu vrem să vă spunem cu cine să votaţi duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale. Cotidianul naţional PUTEREA vă sfătuieşte să mergeţi la vot, pentru că votul vostru contează! Dar noi, cei din mass-media, avem obligaţia să vă oferim informaţii. Iar cum nu suntem adepţii analizelor tendenţioase, părtinitoare, ci a studiilor de caz, vă propunem o abordare… pedagogică.

102862_1

Catalogul negativ al principalilor candidați

De aceea, vă supunem atenţiei un „catalog” cu patru „materii”. Aceste rubrici din catalog zugrăvesc activitatea primilor cinci candidaţi împotriva următoarelor domenii de importanţă capitală pentru viitorul României: justiţie, popor, economie şi democraţie. Notele negative sunt acordate pe o scară de la 0 la 10 pentru perioada 2004-2014. Am notat cu 0 inexistenţa vreunei acţiuni “anti” şi cu -10 cea mai gravă acţiune “anti”. Candidatul care a obţinut cel mai mic punctaj negativ merită să ajungă preşedinte, iar cel cu punctajul maxim trebuie aruncat la groapa de gunoi a istoriei.

Surpriză! Din calculul notelor acordat de noi rezultă că, în ultimii 10 ani, Monica Macovei a avut cele mai puţine acţiuni “anti” în domeniile enunţate mai sus, astfel că a fost notată cu doar -4 puncte, în timp ce Victor Ponta este campionul negativ: -36 de puncte. Mai rezultă că Macovei reprezintă cel mai bun garant al actului de justiţie, în timp ce Ponta este cel mai mare duşman al magistraţilor.

Atenţie! Acasă, consultându-vă cu familia sau singuri pe un colţ de masă, cu un simplu pix, dumneavoastră trebuie să faceţi un exerciţiu de analiză pe “Catalogul negativ al candidaţilor”. Noi vă rugăm să cugetaţi în linişte! Şi, pe cât posibil, să nu ţineţi cont de frustrări. Abia apoi să acordaţi celor cinci candidaţi punctele pe care le consideraţi pertinente. Cu siguranţă, veţi avea mari surprize!

 

Tags: , , , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: