Ponta, preşedinte cu propteaua PDL. Victor l-a învins detaşat în turul 1 pe Klaus graţie lui Băsescu, care a dezbinat dreapta

Turul 1 s-a încheiat cu victoria zdrobitoare a lui Victor Ponta asupra dreptei dezbinate magistral de obsesia lui Băsescu pentru Udrea, precum a lui Paris pentru Elena. În antichitate, lipsa de viziune a zburdalnicului prinţ a dus la prăbuşirea unei cetăţi, Troia. În România Mileniului III, lipsa realităţii din mintea bătrânului preşedinte Băsescu a dus la acapararea puterii de către un partid condus de infractori.

udrea basescu restaurant

Elena Udrea l-a adus pe Traian Băsescu în postura de distrugător al dreptei ce părea garantul justiţiei

Comparaţii usturătoare

Aşadar, pentru turul 2 al alegerilor prezidenţiale se vor bate un gigant politic, Victor Ponta – 40,33%, şi un om normal, Klaus Iohannis – 30,44%. Nici nu trebuie să fii mare analist ca să observi că 3,8 milioane de români l-au votat pe Ponta, în timp ce doar 2,9 milioane de compatrioţi l-au ştampilat pe Iohannis. Cum în România Preşedinţia este câştigată cu circa 5,2 milioane de voturi, rezultă că Victor Ponta mai are nevoie de 1,4 milioane de sufragii, în timp ce Klaus Iohannis trebuie să adune 2,3 milioane în turul 2.

Ca să înţelegem mai bine situaţia din teren trebuie să facem două comparaţii, între alegerile din 2014 şi cele din 2004 şi 2009.

În examinarea alegerilor din 2004 vs 2014 avem un prim tur aproape identic: PSD a strâns pentru Adrian Năstase 4,2 milioane de voturi şi Alianţa DA a adunat 3,5 milioane pentru Traian Băsescu, iar Victor Ponta a colectat 3,8 milioane de voturi în timp ce Iohannis a cules 2,9 milioane.

În 2004, în turul 2, Băsescu a reuşit să pună peste cele 3,5 milioane de voturi alte 1,6 milioane, în timp ce Năstase a reuşit să colecteze doar 700.000 de sufragii. Băsescu a învins cu 5,1 milioane de voturi.

În compararea alegerilor din 2009 cu cele din 2014 avem un prim tur diferit: PSD a strâns pentru Mircea Geoană doar 3 milioane de voturi, iar PDL a adunat 3,1 milioane de voturi pentru Traian Băsescu. În 2014, liderul PSD, Victor Ponta a colectat 3,8 milioane de voturi, în timp ce Iohannis a cules 2,9 milioane de voturi.

În 2009, în turul 2, Băsescu a reuşit să adauge celor 3,1 milioane de voturi 2,2 milioane, iar Geoană a fost învins chiar dacă a colectat mai mult de 2 milioane de voturi. Traian Băsescu a câştigat Preşedinţia obţinând 5,2 milioane de voturi, cu 70.000 mai multe decât Mircea Geoană.

Aşadar, PSD a reuşit performanţa de a pierde Preşedinţia de două ori la rând, în 2004 şi 2009, pentru că la capătul celălalt al frânghiei a fost Traian Băsescu. Acum, în turul 2, PSD împreună cu PC, UNPR, Tăriceanu şi UDMR în coadă poate obţine pentru Victor Ponta un scor de 5,2 milioane de voturi. Oare PNL&PDL vor reuşi să adune 2,3 milioane de voturi peste cele 2,9 milioane din primul tur? Poate fi comparat Klaus Iohannis cu Traian Băsescu? Niciodată!

Oferte de nerefuzat

Pentru a nu călca pe urmele predecesorilor săi Adrian Năstase şi Mircea Geoană şi a nu pierde lamentabil fotoliul de la Cotroceni, pentru turul 2, Victor Ponta are o soluţie cinică formată din trei oferte strategice pentru a ajunge preşedinte fără emoţii în 16 noiembrie 2014:

  1. Să-i ofere lacomului Vasile Blaga funcţia de premier pentru Cătălin Predoiu şi preşedinţia Senatului pentru el. Liderul PDL, care nu a făcut exces de zel în campania lui Iohannis, va accepta fără nici o jenă propunerea. Că doar aşa este în politică, trădătorii sunt la mare căutare. Totuşi, în acest caz, ar fi pentru prima dată când Ponta se va ţine de cuvânt: “Viitorul premier nu va fi din PSD!”
  2. Să-i ofere lui Gabriel Oprea şefia SRI sau SIE. Preşedintele UNPR, partidul cu peste 10% putere în Parlament, ştie că viitorul lui politic este pe sfârşite şi doreşte coroniţa de mărgăritar la final de carieră.
  3. Să-i ofere lui Liviu Dragnea preşedinţia PSD, cu Sebi Ghiţă de-a dreapta lui. Ponta ar împăca şi capra, şi varza, adică baronii locali şi lupii tineri.

Atenţie! Cu toate promisiunile făcute românilor din Diaspora, Guvernul Ponta nu va schimba prea multe în secţiile de votare din străinătate. Aşa că, în Diaspora, vor putea vota maxim 200.000 de români. Dacă punem toate voturile din Diaspora în tolba lui Iohannis tot nu rezolvăm prea multe, în favoarea liderului PNL, în ecuaţia de minus 2,3 milioane de voturi!

De 24 de ore, mulţi lideri PNL deja consideră că în turul 1 partidul-matcă a luat singur 30%. Aşa vor gândi şi după turul 2, când îi vor scoate ţapi ispăşitori pe cei de la PDL, în binecunoscutul stil oportunist al liberalilor. În acest context, înţelegerea lui Ponta cu Blaga ar putea merge strună mai ales că, pedeliştii traseişti de profesie vor sări uşor în barca UNPR (sau chiar PSD), după aproape 3 ani de stat pe tuşă, invocând “corecta” guvernare alături de partidul lui Gabriel Oprea în timpul lui Emil Boc.

P.S.: Într-un dialog cu premierul Victor Ponta din 2013, acesta mi-a spus: “Ani de zile liderii PSD au investit enorm în mine. A venit vremea să (le) dau înapoi”. Şi Victor Ponta dă, că doar nu dă de la el din curte. Prost e cine nu ia!

Apelul “umanitar” PUTEREA către DIASPORA rămâne valabil!

Text publicat în cotidianul naţional PUTEREA, 4 noiembrie 2014

Tags: , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: