PANARAMELE şi MENTALITATEA. De ce nu mai am stare să strig “Hai România!”

Din ’90 am fost la aproape toate campionatele de fotbal europene şi mondiale. La CE din 2000, desfăşurat în Olanda şi Belgia, Generaţia de Aur a României îşi fredona cântecul de lebădă şi încerca să transfere visul de mărire urmaşilor Chivu, Adi Ilie… După trei meciuri ciudate desfăşurate în grupă – cu Germania un 1-1 laconic, cu Portugalia un 0-1 blat ratat iar cu Anglia un 3-2 superb orchestrat de Dorinel Munteanu în lipsa legendarului Gică Hagi – a urmat un sfert de finală cu Italia, o continuare firească a traseului din ’94 de la World Cup. A fost partida în care Regele a fost corect eliminat şi a fost meciul diabolicului Inzaghi care ne-a băgat “mortul în casă” de două ori.

Ronaldo demonstrează că fotbalul cere scrificii

După ce s-a terminat partida de la Bruxelles pe care am pierdut-o cu 2-0, am mers în Zona Mixtă, pe unde trec fotbaliştii după meci şi sunt obligaţi să răspundă întrebărilor presei. Din motive care îmi scapă acum, jucătorii noştri erau în “silenzio stampa”. În timp ce italienii răspundeau tuturor întrebărilor jurnaliştilor, fie ei şi români, ai noştri, frumoşi ca pălămida, se strecurau spre ieşire într-o tăcere convenabilă doar lor.

Împreună cu alţi colegi de breaslă am încercat să le smulgem câte o vorbă fotbaliştilor lui Mircea Sandu. Dar tentativele noastre s-au lovit de un “nu vorbim” strecurat cu răceală printre dinţi, de parcă noi am fi fost “stomatologi” şi nu macaronari. Exact când mă pregăteam să plec spre Centrul Media, l-am văzut pe Adi Ilie mergând liniştit cu ghetele la subţioară. Cobra ţinea capul ridicat iar când a trecut prin faţa noastră ne-a salutat pe muţeşte, apoi s-a precipitat spre uşă. În momentul când urma să iasă din Zona Mixtă l-am strigat punându-i o întrebare: Adi, ce ne lipseşte de tot luăm bătaie în meciuri importante?

Ilie s-a oprit din mers, s-a întors, a venit lângă mine şi, după ce a citit ce scria pe ecuson, s-a gândit preţ de câteva secunde, şi-a pironit ochii de cobră în ai mei şi mi-a rostit răspicat: “MENTALITATEA! Domnule Pâlşu, avem tot ce ne trebuie ca să învingem cele mai mari echipe din lume, dar ne lipseşte mentalitatea!”. Apoi s-a scuzat şi a spus că pot să-l citez, că o să confirme dialogul chiar dacă “echipa” a hotărât să nu vorbească cu presa iar el a încălcat legământul.

După multele meciuri pierdute sau câştigate – cu noroc – de naţionala noastră condusă de antrenorul Victor Piţurcă în campania pentru World Cup Brazilia 2014, dar mai ales după partida de vineri, mă întreb: Cine sunt PANARAMELE? Ei, jucătorii şi antrenorii, pentru că practică un fotbal lamentabil şi au un comportament lipsit de bărbăţie sau noi, microbiştii, că tot sperăm să vedem un fotbal incitant, spectaculos şi eficient, practicat cu multă dărurire şi cu un sacrificiu demn de sportul rege?

Nu contează cine eşti, contează să joci fotbal…

EXEMPLU: Vineri, Portugalia a învins Suedia printr-un gol marcat de Ronaldo, cu capul dintr-un plonjon „la imperial”, razant cu gazonul – vezi foto. Practic, marele fotbalist, superbogatul şi arogantul Ronaldo a riscat enorm să primească un bocanc în cap şi să ajungă în tribună pentru tot restul vieţii, alături de Eusebio, idolul său. De ce a riscat Ronaldo să-şi crape capul?!? Pentru a înscrie un gol magnific! Cam pe la aceeaşi oră, Raţ se ferea în mijocul careului de un balon şutat uşor din volé, ce urma să se transforme în 3-1 pentru greci – adică într-un scor greu de remontat în returul de la Bucureşti. În timp ce căpitanul nostru de echipă, Raţ, speriat de moarte de o minge ce venea firesc spre el, ajuta la îngroparea naţionalei României, căpitanul portughezilor, Ronaldo, se arunca “la sacrificiu” după o minge asemănătoare, pentru a pune naţionala lor pe drumul spre Brazilia. Chestie de MENTALITATE!

Căpitanul nostru Raţ s-a ferit de o minge ca de o cărămidă