Afacerea mafiotă dintre Duicu, preşedintele CJ Mehedinţi, şi procurorul Şopalcă de la DIICOT

Dacă aţi avut cumva vreo fărâmă de îndoială, vă confirm astăzi că Mehedinţiul este condus în stil mafiot de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Adrian Duicu. Deşi se arată extrem de grijuliu cu mehedinţenii la televiziunile locale, în practică, pesedistul se comportă ca un om fără mamă, fără tată. De fapt, Duicu are mamă, dar o bate regulat de a adus-o pe sărmana femeie în situaţia să facă plângere la Poliţie ca să fie salvată din ghearele parşivului şi nerecunoscătorului fiu. Cum desigur aţi ghicit, poliţiştii s-au comportat ca nişte lachei şi, la ordinul lui Duicu, au muşamalizat plângerile mamei bătute sălbatic de copilul infractor. În urmă cu ceva timp, primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin, Constantin Gherghe – fost prieten, actual duşmanul al preşedintelui CJ -, a obţinut informaţii uluitoare de la Carmela, una dintre amicele lui Adrian Duicu. (Simultan, Carmela este o apropiată a procurorului DIICOT Constantin Şopalcă, dar şi a edilului Gherghe!) Fără să ştie că este înregistrată, Carmela i-a dezvăluit primarului Severinului modul în care Duicu dorea să-l folosească pe procurorul Şopalcă în vederea „rezolvării” unui „controversat” jurnalist severinean, pe care şi magistratul îl ura de moarte.

 Afacerea mafiotă dintre Duicu, preşedintele CJ Mehedinţi, şi procurorul Şopalcă de la DIICOT

Adrian Duicu, preşedintele CJ Mehedinţi. Îi miroase a…

Premeditarea primarului Gherghe

Ei bine, folosindu-se de tehnologia Mileniului III, edilul Severinului a înregistrat-o cu o cameră ascunsă pe Carmela lui Duicu. Aşa a aflat primarul despre acţiunea mafiotă coordonată de preşedintele judeţean Adrian Duicu şi de metoda prin care l-a corupt pe procurorul DIICOT de la Biroul Mehedinţi, Constantin Şopalcă – „Şopi”, pentru infractori. Într-o dimineaţă, pe când lâncezea la o cafea, primarul Constantin Gherghe – „Costică fifty-fifty”, cum îl alintă afaceriştii mehedinţeni – a aflat de la un amic că preşedintele Duicu a avut o întrevedere „specială“ cu procurorul DIICOT Şopalcă. „Costică fifty-fifty” a rumegat informaţia şi a pus la cale un plan: să o invite la o discuţie „principială” pe Carmela, amica lui Adrian, care ocupă uneori – să vezi coincidenţă – o renumită poziţie pe dormeza procurorului „Şopi”! După ce a fixat pe birou instrumentele de înregistrare, primarul a invitat-o pe amica duşmanilor săi la o întâlnire de curtoazie, oferindu-i galant un loc pe canapea. Sărind de la un subiect la altul şi de pe un picior pe altul, Costică a adus-o pe Carmela unde şi-a dorit: în zona datelor compromiţătoare despre Adrian şi „Şopi”!

 Afacerea mafiotă dintre Duicu, preşedintele CJ Mehedinţi, şi procurorul Şopalcă de la DIICOT

Primarul “Costică fifty-fifty” Gherghe

Viceprimarul Screciu, intermediarul lui Duicu

Fără să ştie că este înregistrată, Carmela a început să expună cu lux de amănute ce a aflat despre ilegala temă din gura slobodului procuror DIICOT, Constantin Şopalcă.

Iată, în rezumat, explozivele dezvăluiri: în timp ce se afla într-un restaurant din Severin, procurorul Şopalcă a fost abordat de viceprimarul municipiului Turnu Severin, Marius Screciu, care i-a spus că preşedintele Duicu îl invită să mănânce împreună. „Şopi” a fost de acord şi a mers la masa lui Adrian – gurmand înrăit, de unde şi porecla uşor de ghicit dar pe care, din motive lesne de înţeles, nu o putem scrie aici.

După câteva amabilităţi, cei trei – Duicu, Screciu şi Şopalcă – au trecut la teme mafiote. Adrian i-a explicat lui „Şopi” că are mari probleme cu un jurnalist, Alin Ghiciulescu, deoarece scrie despre el „numai neadevăruri” şi îl „şantajează”. Preşedintele CJ i-a mai spus procurorului că nu-l mai suportă pe ziarist şi că îl vrea eliminat. Mai mult, Duicu a apelat şi la resentimente, aducându-i aminte magistratului Şopalcă despre faptul că şi lui i-a mâncat zilele pe la CSM controversatul Ghiciulescu. Evident, Screciu nu s-a mulţumit să fie un simplu ascultător. A pus şi el paie pe foc!

După ce şi-a expus oful, Adrian i-a cerut lui „Şopi” să-i rezolve delicata problemă prin arestarea ziaristului „şantajist”. Procurorul i-a explicat preşedintelui CJ că este destul de dificil, că trebuie organizat un flagrant delict şi este necesară o echipă de mai mulţi oameni care să-l urmărească pe jurnalist. Totuşi, Şopalcă nu a refuzat răspicat oferta lui Duicu, ci a lăsat loc de „bună ziua” în această propunere mafiotă.

 Afacerea mafiotă dintre Duicu, preşedintele CJ Mehedinţi, şi procurorul Şopalcă de la DIICOT

Viceprimarul Marius Screciu şi preşedintele Adrian Duicu

În timp ce senzaţionalele informaţii se scurgeau din gura Carmelei ca Dunărea prin Cazanele Mari, balele satisfacţiei se prelingeau pe barba lui „Costică fifty-fifty”. Cu fiecare secundă scursă, edilul Gherghe radia de bucurie. Instantaneu, i-a încolţit ideea urmată de aroganta satisfacţie: „Oare cât de inteligent pot să fiu ca să ticluiesc un plan atât de bun să o înregistrez pe Carmela şi să o fac să-mi spună secretele lui Adrian şi ale lui «Şopi»?! Sunt tare isteţ!”, şi-a spuns, scuipând în piept de trei ori, „Costică fifty-fifty”!

Şi, uite-aşa, primarul Gherghe a obţinut informaţii preţioase despre acţiunea mafiotă ce a fost pusă la cale de preşedintele Duicu – duşmanul său de moarte. Pentru Costică sosise momentul mult aşteptat: să-i aibă la mână, dintr-o singură lovitură, pe „atotputernicul” Duicu, pe „năpârca” Screciu şi pe „incoruptibilul” Şopalcă.

Pe nesimţite, venise însă vremea ca, din noianul de informaţii obţinute, să se ivească o mică dilemă pentru edilul Severinului: cum să-i joace pe degete pe duşmanii săi, folosindu-se de preţioasa înregistrare?. „Când îi va fi lui Duicu mai greu”, a răsunat o voce în urechile lui Gherghe. Şi, din nou „Costică fifty-fifty” s-a mirat cât de inteligent este!

Procurorul Şopalcă terfeleşte legea

Cum probabil vă aşteptaţi, primarul Constantin Gherghe nu s-a grăbit să depună la Poliţie înregistrarea cu declaraţia Carmelei, ci a pus-o la buzunarul de la piept, pentru a o folosi „la nevoie”, după principiul celebrului personaj caragialian Agamiţă Dandanache, politician portretizat de Conu’ Iancu drept „mai prost decât Farfuridi şi mai canalie decât Caţavencu”. Eveniment ce s-a şi petrecut, „scrisoarea pierdută” fiind scoasă în lume. Deţinem şi noi înregistrarea lui Gherghe, precum şi altele de producţie specială din aceeaşi locaţie bahică!

Acum, este cât se poate de clar pentru toată lumea că alesul „Costică fifty-fifty” nu s-a grăbit să informeze „organele competente”, iar asta dintr-un mobil mârşav, ce îi poate argumenta acţiunea mafiotă. În schimb, procurorul Constantin Şopalcă nu are nici o scuză pentru faptul că nu şi-a anunţat în scris superiorii despre discuţia avută cu Adrian Duicu – preşedintele CJ Mehedinţi – în prezenţa lui Marius Screciu – viceprimarul municipiului Drobeta-Turnu Severin. Conform regulamentelor şi legilor în vigoare, un magistrat – garantul legilor în România -, când este invitat de către o persoană să adere la un grup infracţional pentru a comite o faptă ilegală, trebuie, de îndată, să informeze forurile superioare.

În fapt, ca să folosim terminologia din Codul penal, procurorul Şopalcă a devenit tăinuitor din momentul în care a fost abordat de Duicu şi nu a suflat o vorbă conducerii DIICOT.

Practic, preşedintele Adrian Duicu, viceprimarul Marius Screciu, primarul „Costică fifty-fifty” Gherghe şi magistratul Constantin Şopalcă au comis fapte penale deosebit de grave. Această stare de fapt este reliefată foarte bine de comunicatul de presă remis redacţiei de către Alina Mihaela Bica, procuror-şef DIICOT – comunicat la care o să facem referire mai jos.

De ce a preferat „Şopi” să pună la indexul personal propunerea ilegală expusă de Adrian Duicu şi să nu intre în jocul preşedintelui mafiot, cu acordul şefiilor din DIICOT, pentru a demantela reţeaua criminală organizată de pesedist în Mehedinţi ne vom ocupa în alte articole. Veţi vedea că relaţia Duicu-Şopalcă nu este deloc una instituţională.

Alina Bica transformă solicitarea PUTEREA într-o sesizare

Respectând deontologia jurnalistică, am trimis către toţi cei implicaţi adrese oficiale cu întrebări directe. Adrian Duicu, Constantin Şopalcă, Marius Screciu şi Constantin Gherghe au refuzat să răspundă. În schimb, procurorul-şef al DIICOT, doamna Alina Mihaela Bica, ne-a remis un comunicat, după ce a analizat timp de 30 de zile problematica ridicată de noi.

În adresa către DIICOT – pe care o prezentăm în facsimil – după ce am rezumat subiectul temei am pus două întrebări şi am solicitat răspunsuri în baza Legii 544/2001:

1). Domnul procuror Constantin Şopalcă a informat conducerea DIICOT despre propunerea ilegală formulată de domnul preşedinte al CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, de a-l aresta pe jurnalistul Alin Ghiciulescu?

2). Dacă da, ce măsuri a dispus DIICOT în acest caz de incitare la comiterea de infracţiuni a procurorului Constantin Şopalcă, de către preşedintele CJ Mehedinţi, Adrian Duicu?

Ei bine, exact în ultima zi a termenului legal de 30 de zile, am primit un răspuns de la DIICOT sub semnătura domanei procuror-şef Alina Bica (îl prezentăm şi pe acesta în facsimile), în care se scrie următoarele:

„Vă facem cunoscut că sesizarea dvs. înregistrată cu numărul de mai sus a fost trimisă spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică”. Punct!

Nimic despre răspunsurile solicitate de PUTEREA, nimic despre comportamentul procurorului Şopalcă. Ne-am gândit că este cazul să-l contactăm pe isteţul „Costică fifty-fifty” ca să ne traducă ce a dorit procurorul-şef Alina Bica să ne transmită în laconica frază. Ei bine, l-am întrebat pe edilul Severinului, dar a refuzat să rezolve şarada doamnei Bica. Cu siguranţă că, între timp, Gherghe a observat că nu-i chiar atât de isteţ!

Totuşi, la această ghicitoare, Duicu are un răspuns ofticos: „Costică fifty-fifty e un imbecil!”.

 Afacerea mafiotă dintre Duicu, preşedintele CJ Mehedinţi, şi procurorul Şopalcă de la DIICOT

“Costică fifty-fifty” Gherghe şi “Giani Gazolină” Duicu

Şapte concluzii

Ce se poate înţelege din răspunsul DIICOT, dacă luăm în calcul că ziarul PUTEREA nu a făcut o sesizare, ci a solicitat răspuns la două întrebări? Ei bine, putem trage câteva concluzii:

PRIMA: Procurorul Şopalcă nu şi-a anunţat superiorii despre propunerea mafiotă făcută de către preşedintele CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, până la data de 18 noiembrie 2013;

A DOUA: Procurorul Şopalcă a ratat posibilitatea de a redeveni profesionist şi de a dezvălui metodele mafiote practicate de unii lideri politici, în cazul nostru pesedistul Duicu;

A TREIA: Procurorul-şef DIICOT, Alina Mihaela Bica, s-a spălat pe mâni faţă de ce a făcut subordonatul său, procurorul Constantin Şopalcă, şi l-a deferit PÎCCJ – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică;

A PATRA: Şantajul „isteţului” primar Gherghe nu a ţinut la „cerberul” pesedist Duicu;

A CINCEA: Preşedintele Adrian Duicu conduce judeţul Mehedinţi în stil mafiot şi nu-i pasă de procurorii şi poliţiştii severineni, pe care îi tratează şi îi foloseşte în interes propriu, ca pe servitori;

A ŞASEA: Acolitul lui Duicu, viceprimarul Marius Screciu, liderul PSD Turnu Severin, şi-a dat foc la valiză;

A ŞAPTEA: PÎCCJ – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică a pus mâna pe un pont care poate duce la cea mai spectaculoasă demantelare din 2014: arestarera unei organizaţii de tip mafiot condusă de preşedintele CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, dar şi a interlopului procuror Şopalcă, a căpiatului viceprimar Screciu şi a şantajistului primar Gherghe.

 Afacerea mafiotă dintre Duicu, preşedintele CJ Mehedinţi, şi procurorul Şopalcă de la DIICOT

Gherghe şi Duicu muncesc pentru mehedinţeni. Aiurea!

Scurte observaţii fireşti

Aşadar, preşedintele CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, şi viceprimarul Severinului, Marius Screciu, ambii lideri PSD, se fac vinovaţi de acţiuni de tip mafiot şi de coruperea şi instigarea procurorului DIICOT Constantin Şopalcă la comiterea de acţiuni ilegale. Mai mult, cei doi, Duicu şi Screciu, încearcă să producă dosare politice cu ajutorul magistraţilor.

Procurorul Constantin Şopalcă se face vinovat de tăinuirea unor fapte de tip crimă organizată.

Primarul Severinului, Constantin Gherghe, este vinovat de obţinerea frauduloasă a unor informaţii despre acţiuni ilegale şi păstrarea acestora în vederea folosirii în interes personal. Gherghe se mai face vinovat şi de tăinuire.

Cu alte cuvinte, dintre cei implicaţi sau care au aflat despre această afacere ilegală, în prima etapă doar cotidianul PUTEREA a procedat legal: a demarat o anchetă, a trimis adrese oficiale cu întrebări la persoanele şi instituţiile implicate, a publicat rezultatul investigaţiei jurnalistice.

Aici trebuie să punctăm şi faptul că, în a doua etapă a anchetei cotidianului PUTEREA, procurorul-şef al DIICOT, Alina Mihaela Bica, deşi nu ne-a răspuns direct la întrebările noastre, a decis să acţioneze legal şi să transforme solicitarea într-o sesizare către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Vom reveni cu amănunte legate de dosarul penal deschis la PÎCCJ în urma faptelor ilegale comise de procurorul Şopalcă, la instigarea preşedintelui Duicu!

Baronul Adrian Duicu

Vă punem la dispoziţie câteva date ce vă vor ajuta să înţelegeţi natura fiinţei celui ce a ajuns în înalta funcţie de preşedinte al Consiliului Judeţean prin grija mehedinţenilor dornici de schimbare.

 Afacerea mafiotă dintre Duicu, preşedintele CJ Mehedinţi, şi procurorul Şopalcă de la DIICOT

Preşedintele Adrian Duicu ne arată cu ce o snopea în bătaie pe mama sa

Adrian Duicu a venit pe lume în 1970, în localitatea Topleţ. Decembrie ‘89 l-a prins pe tânărul Duicu benzinar de rând, la o pompa PECO.

Izbucnirea sângerosului război din fosta Iugoslavie, cu decizia României de a se gudura pe lângă NATO şi de a adera la embargoul cu produse petroliere au trezit în tânărul Duicu spiritul partizan faţă de sârbi. Cu sprijinul logistic şi bănesc al tatălui său Ion Duicu, om potent financiar de pe Valea Cernei, Adrian a intrat în contrabanda cu benzină de pe Clisura Dunării. Banii obţinuţi din primele tranzacţii sunt investiţi de familia Duicu întru-un lanţ de bezinării pe Valea Cernei

După ce a prins cheag şi din afacerile „revoluţionare”, bătrânul Duicu ia afacerile pe cont propriu şi se înscrie în PSD. În 1998, fiul Duicu se angajează la propria firmă de produse petroliere Romcomplex SRL Topleţ.

Însă în acelaşi an 1998, tatăl lui Adrian, Ion Duicu, a produs un imens scandal regional, în calitate de viceprimar al localităţii Topleţ – judeţul Caraş-Severin. Duicu Senior a avut „ilustra” idee de a muta graniţa dintre judeţele Mehedinţi şi Caraş-Severin cu aproximativ doi kilometri în beneficiul Caraşului. Miza era ca lanţul de benzinării ale familiei Duicu de pe Valea Cernei, înşirate pe teritoriul ambelor judeţe, să nu mai poată fi controlate şi de autorităţile din Mehedinţi.

După ce a reuşit să-şi consolideze afacerile, Adrian Duicu a înţeles cât de importantă este obţinerea unei diplome universitare. Începe cursurile „prestigioasei” Universităţi Bioterra, pe care le finalizează într-un singur an, în 1999, cu licenţă cu tot. (Bioterra a intrat în atenţia procurorilor, conducerea fiind acuzată de trafic cu diplome false.)

Cu CV-ul înnobilat de diploma Bioterra, Adrian Duicu se angajează în acelaşi an la Petrom, la benzinăria de pe Calea Craiovei din Turnu Severin, condiţie obligatorie prin lege pentru a obţine franciza acesteia. Preia benzinăria după câteva zile prin firma nou creată ROMINVEST OIL. Simultan, se încrie în PSD şi devine instantaneu vicepreşedintele filialei Mehedinţi. Astfel, anul 1999 se dovedeşte glorios pentru junele Duicu.

Urmesză o fulminată carieră universitară pentru Adrian Duicu: pe 10 octombrie 2000 obţine diploma Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, în 2003 pe cea a Colegiului Naţional de Apărare, în iunie 2006 pe cea a Facultăţii de Inginerie şi Managementul Sistemelor Tehnologice din cadrul Universităţii Craiova, în noiembrie 2006 pe cea a Facultăţii de Inginerie din Craiova şi în decembrie acelaşi an obţine marele trofeu – diploma de absolvire a Universităţii Naţionale de Apărare Carol I.

În 2001, în plin elan de cucerire a diplomelor, Adrian Duicu este numit director al Petrom Mehedinţi, cu sprijinul preşedintelui filialei PSD, Eugen Nicolicea. Nevoit să închidă propria prăvălie, începe să deruleze matrapazlâcuri tip suveică între Petrom şi firma tatălui său. Este perioada în care dă o serie de ţepe partenerilor de afaceri, cu deosebire firmelor de stat.

În perioada 2004-2007, mama lui Duicu depune mai multe plângeri la Poliţia din Turnu Severin prin care reclamă că fiul său o bate pentru că se opune relaţiei extraconjugale pe care acesta o are. Sesizările sunt „pierdute” în sertarele Poliţiei, ofiţerii din oraş motivând că nu-şi pot permite să se pună rău cu potentul Adrian Duicu. Acesta nu uită de protectorul său Nicolicea, pe care îl sapă şi îi ia locul locul la preşedinţia PSD Mehedinţi.

La sfârşitul guvernării PDL, în 9 mai 2012, Adrian Duicu a fost demis de prefectul Ion Mîţu din funcţia de consilier judeţean, după ce ANI l-a găsit incompatibil pentru că firma sa derula afaceri cu statul. Însă Duicu nu a stat prea mult în afara sistemului, fiind repus după doar câteva zile în funcţie de către noul prefect al judeţului, Nicolae Drăghia.

În iunie 2012, Adrian Duicu dă lovitura de graţie democraţiei: câştigă alegerile pentru şefia CJ Mehedinţi, exclusiv pentru faptul că PDL s-a prezentat la bătălie cu Mihai Stănişoară, un personaj antipatizat şi hulit. De atunci, poliţiştii, procurorii, judecătorii şi înalţii funcţionari mehedinţeni nu mai ies din cuvântul marelui baron Duicu.

Baronetul şantajist „Costică fifty-fifty”

Vă oferim spre lectură o parte din viaţa şi activitatea primarului Gherghe – „Costică fifty-fifty”, pentru cunoscători.

 Afacerea mafiotă dintre Duicu, preşedintele CJ Mehedinţi, şi procurorul Şopalcă de la DIICOT

Primarul Constantin Gherghe

1. Trădător de profesie, în 2008 a „trecut cu arme şi bagaje” de la PSD la PDL, pentru ca în 2012 să divorţeze de pedeliştii lui Mihai Stănişoară şi să trăiască în concubinaj cu pesediştii lui Adrian Duicu. Între timp a intervenit însă duşmănie mare în casă între Gherghe şi Duicu.

2. „Costică fifty-fifty” a fost primul primar de municipiu declarat incompatibil de ANI. El a fost simultan avocat şi primar.

3. Gherghe s-a folosit de un potent afacerist severinean, Constantin Bădescu, pentru a obţine pentru sine 50% din fodurile primăriei, prin diverse contracte pe care i le-a încredinţat acestuia. Vorbim despre câteva zeci de milioane de euro. Între timp, Bădescu a intrat în vizorul DIICOT pentru evaziune fiscală, fiind şi arestat preventiv în perioada 3 noiembrie – 29 decembrie 2012.

4. Prin intermediul avocatului Sorin Crudiu, Gherghe sifonează banii severinenilor care l-au votat „pe persoană fizică”. Ca să fie sigur că lui Crudiu nu-i va trece prin cap să-l trădeze, „Costică fifty-fifty” l-a obligat să-i angajeze fata ca avocat stagiar şi i-a pus la dispoziţie casa personală pentru activităţile curente ale firmei de avocatură.

5. În noiembrie 2013, în cazul anchetei DIICOT Mehedinţi asupra unui grup infracţional organizat de 80 de persoane, primarul Gherghe şi avocatul Crudiu au fost prinşi în suveica unei escrocherii de circa 30 de milioane de euro. De această afacere tenebroasă nu era străin şoferul lui Adrian Duicu şi şeful Poliţiei municipiului Turnu Severin, Nicolae Micşoniu. Cum era de aşteptat, afaceristul Bădescu a trecut pe la anchetatori să dea cu subsemnatul. Culmea este că operaţiunea DIICOT a fost pusă pe picioare de procurorul Constantin Şopalcă. Deşi Adrian Duicu este implicat până la gât în respectiva reţea infracţională, nu a fost inclus la secţiunea „infractori” în ancheta procurorului Şopalcă!

Vă ofer spre lectură adresele oficiale:

Adresa catre presedintele CJ Mehedinti  Adrian  Duicu

Adresa către Constantin Sopalca

Adresa catre primarulConstantin  Gherghe

Adresa catre viceprimarul Scrieciu

Adresa catre procurorul sef al DIICOT Alina Mihael Bica

 Afacerea mafiotă dintre Duicu, preşedintele CJ Mehedinţi, şi procurorul Şopalcă de la DIICOT

Raspunsul primit de la procurorl sef al DIICOT, Alina Bica

Tags: , , , , , , , , ,

Trackbacks / Pingbacks

  1. Reţeaua Duicu călcată de DNA | Mihai Pâlşu - April 2, 2014

Leave a comment